cine ar fi crezut

că materialul tulbure din care sunt alcătuite etajele s-a săturat atât de mult de urcările și coborârile mele încât a început să mă privească cu ură   (până în acel moment credeam că toate lucrurile sunt construite să tacă și să dureze)   dar lumina a fost întotdeauna generoasă cu zidurile căzute la fel cum […]

ale dracului

nu mai poate omul să își suflece ceasurile în ceafă de gura lor plină   sunt atât de zilnic încât îmi vine să vomit 1001 poeme despre copilăria mea cu robinete înjurături și noapte   dar presimt că odată și odată lucrurile se vor descoase singure până dezvăluie mâna care a dat voie pungii să […]

înclinația spre alb

nu presupune revenirea la inundația credinței dacă ar fi așa multe viituri și-ar face apariția într-un pătrat reevaluat să posede patriotismul crucii aici este mai mult o trecere în revistă a unui coridor de la demisol pe unde trec femei scandinave dezbrăcate urmărite de chiriași fanatici și peste toate aceste inerențe puse pe fugă adevărata […]

am palmele secate

virtutea mea este o umbră printre triburile urletelor frigul îmi zboară pasărea într-un cuib de gheață și atunci râd și atunci cad și atunci îmi închid rânjetul până îl aud explodând într-un șir imens de urale am acoperiș deasupra acestei lacrimi am și maniere și frunze și verde și pași și tot e târziul acesta […]

carnea mărului nu simte nevoia

să vadă cum i se dărâmă căldura fructului într-o mulțime îi pasă mult prea puțin dacă cel lăsat în urmă înghite sau nu pielea cercului pentru a deveni o alegere mai bună totul se rezumă la devastatorul sfârșit al sfârșitului acel somn groaznic în care suntem îndemnați pentru a ne părăsi barbariile și divinitatea tristeții […]

sunt frumosul dresat al acestor vremuri

lăsarea în urmă și dumnezeul de tablă pe unde se războiesc copiii suflând în cercuri hârtia care a învelit cândva jugularele semințelor în povestea de dragoste a ieșitului din trupul cojii   sunt un bărbat prielnic atunci când pe sub pielea mea se adună intersecțiile să vomite plebea malurilor și cuvintelor lor frumos aranjate printre […]

să ucizi în vârful degetului amprenta

care a învățat restul mâinii să aibă identitate înseamnă că acolo undeva înăuntrul tău există un alt om care a săpat o groapă imensă în subsoara peștelui pentru a-și ascunde crima cât mai departe de cercurile constrictoare ale rugăminții și tocmai această îngropăciune asurzitoare în perfecțiunea beznei șterge obrajii până se văd oasele conștiinței zâmbind […]

probabil că la capăt

o să ne prăbușim leii într-un scâncet o să ne acoperim gemetele cu frunze și vom aștepta (de aceea sub pleoape strâng până la sânge placenta și de durere plouă în oglinzi) probabil sunt jumătatea neputincioasă a haitei care vânează întemeierea unor zile interzise pe sub întuneric iar tu ești femeia în care s-a sinucis […]