Înțelesurile lui sunt subterane, discrete, dar de profunzime pentru toți cei care s-au întors cu intestinele scoase din pântece, șiroinde, în mizeria de lacrimi, sânge murdar închegat cu alt sânge proaspăt, amputări, cangrene împuțite și căcat. Moartea îți deschide toate venele fricii. E ciudat, dar seamănă cu o naștere. Ieșirea în neființă. Această gravidă perfidă care te aruncă cu sălbăticie înăuntru. Ce curvă! O pată neagră sunt. O rumoare scabroasă, o caricatură constantă, stimulatoare, în prezența atât de iritantă a bucăților căzute din oameni. Camera obscură unde se retrage frecvența vieții să se declare vindecată de animalele turbate ale ascuțitului chirurgical care împuținează până și obscenul, declarat mort, al piciorului tăiat cu mai multă precizie decât cea a schijei. Sunt toate aici, în mine, în josul meu, în genunchi, în oase, ca un reumatism de care nu mai scap, oricât m-aș spăla. Mă dezinfectez. Mă spăl până îmi dă sângele, și tot a moarte duhnesc. Sunt doar un martor al viitoarelor explicații inutile. Apoi, îmi coboară în minte un trecut atât de îndepărtat, încât am început deja să mă întreb dacă eu sunt cel care l-am trăit sau l-am auzit povestit de altcineva. Vizualizez coapsele rotunde ale Stelei, ude, luminoase, murmurul apei care a dezertat, alunecând din pielea ei albă, singurul dezertor de care nu-i pasă nimănui, soarele biciuindu-ne cu milă umerii, hoardele de paiațe și zgomotul infernal al privirilor care ne sorbeau iubirea cu lăcomie și ură. Pacea era atunci dintr-o altă viață. Oricât ar părea de absurd, am învățat să-mi antrenez norocul. Să nu mai rătăcesc dintr-o jumătate în alta a înecului, cu ambele mâini și picioare rostogolindu-se după o propagandă a zgomotului, bine instruită să nu pară a unui om pe ducă. Ceea ce nu am reușit până astăzi, și nici măcar astăzi, de vreme ce constat, este lupta inegală dintre frângere și înfrângere, îngroparea de viu în panică și confuzie și nevoia de a mă preda necondiționat tăcerii. Dar ultimul rămas în picioare aici nu mai are de mult mintea antrenată să tacă. Se leagănă între expresii înghețate, riduri apărute peste noapte de la groaza profundă și oboseala dărâmată într-un sine în care procesiunea urletelor a rămas doar o amintire îndepărtată.Dacă aici, sub carcasa asta de carne, a locuit cândva un om.