din moartea mea aș putea alcătui o culoare plină de trepte

etaje și ferestre
în spatele cărora ai putea locui
un trup miraculos de vineri seara
apoi cu mâinile tale mici
ai putea stoarce suspinele
căzute pe trotuar
din biscuiții copilului
și ușor ușor vei modela un alt trup
care plânge și trece

dar așa cum se întâmplă în capela acestui oraș
care te sugrumă cu străzile lui întortocheate și jilave
tu te vei dezobişnui de sintagma sfintei treimi
vei sfâşia lumina care o alcătuieşte
și îți vei coase din lacrimile ei
o saltea
un somn
o lună
până a doua zi
după scripturi
când vizitiii vin să-și potolească caii
ce se visau trăgând după ei
trupul unui abator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*