melancolica stare de ploi plus una la pătratul sângeros

și a mai început o zi să treacă
după ce și-a făcut poftele cu mine
lipsitul
și prea-lipsitul de păcat
tot ceea ce am făcut astăzi a fost să număr
enumăr
și trecut prin revistă
melancolica stare de doi plus una la pătratul sângeros
care generează efectul și cauza
deselor mele căderi controlate
pe care tu femeie le intitulezi atât de simplu
garări
problema e alta
nimeni în afara de tine nu a mai reușit până acum
să adoarmă între sâni o locomotivă
care suspina într-un geamantan
uitat de cineva în altcineva
mă rog
e un fel de a spune plin de anomalii
practic atunci când cineva se uită în altcineva
înseamnă că acel uitat
e un fel de protestatar nou-născut
care și-a dat seama că din locul acesta
nu mai urmează nicio stație în imponderabilitate
doar urlete peste urlete
schimbat scutece
spălat
pudrat
coafat amprenta vocală
alăptat
adormit
și tot așa până se pune pe picioare
și umblă enorm să ajungă înapoi
în starea lui de locomotivă
abandonată într-un geamantan
pe care o altă femeie
îl adoarme cum știe ea mai bine
între sâni

așa că din ziua mea de astăzi
alunecă și ploaia
și frigul
și un fel de lacrimi cu pene
ascuțite ca niște perdele cumpărate de la romarta
să acopere ochii mei deschiși
ca niște ferestre
la subsuara ta de gen perfect
feminin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*