Fâșii însângerate, atârnând cu o încruntare nepământeană, plasma picurând, amestecată cu sângele călduț, îngrozitor de vâscos, noroiul ăla mizerabil care urla din rănile deschise până sub șubredul scaun cu rotile. În balta de frică, urină și fecale, alături de privirile pline de lacrimi ale sanitarilor. Ei au înțeles. Chiar din clipa aia acoperită de urletele câmpului, trecut prin mașina de tocat a bombardamentului. Când l-au găsit în groapa aia de obuz știau că au salvat un alt mort care plânge. Știau că îl vor trimite spre acel acasă al cărui cord a încetat să bată de mult. Aici a încetat să mai slujească oricărui scop. Și la ce să folosești o bucată de carne, înăuntrul căreia numai lacrimile și conștiința au mai rămas intacte?!