gândurile mele sunt niște substanțe stupefiante
pentru că generează pandemii poetice
și bucăți de lacrimi în ochii femeilor
dar dacă ții în brațe suficient de mult o bucată de apă
după un timp din ea crește
un candelabru al stării verticale
precursor al viitoarei catedrale
instaurată ca o boală
în capul femeii
și exact în acest loc au timp să vină pulpele plânse
coapsele răsucite în armurile de castitate
sunetele de cânepă ale bocitoarelor de profesie
și nu în ultimul rând
jartierele obosite și murdare
de privirile bărbaților
să se roage împreună cu sângele mutilat pe o bucată de cârpă
pentru ape liniștite
în ochii lor
apoi cineva o să le lovească sunetele cu pumnul
ca pe niște clopote care
anunță cordial
sfârșitul rugăciunii