titlul unui titlu
ridic micile bucurii ale vieții la rangul de femei ușoare mai ales atunci când sunt un eu în formă de
dumnezeule oprește-te în fruct
pentru că din sânii ei juisează laptele meu din pizda
păsări din flori sau flori din păsări
cel mai greu este să dai dreptate fricilor tale să
din carnea ta
eu nici nu încep nici nu sfârșesc tot sângele
tablou pictat în ulei: trup de femeie
în acest adio ți-am construit un cuvânt în formă de casă unde vin în fiecare anotimp să ne înlocuiască un popor de păsări
cum să înghiți o împușcătură
în marea tâmplă a silabei eu sunt coloana sonoră a
femeia este un fel de animal
o particulă care nu se rușinează niciodată să cadă
sunt un pătrat cu zile
în creierul meu amintirile au crize de personalitate
un cer de ochi
Ceea ce mă amuză cel mai tare este că zilnic suntem proprii noștri dușmani. Dar în fiecare 1 decembrie jucăm rolul sincerilor. Apoi ne reluăm
viciul unde tu veneai să te speli pe mâini
adevărul meu nu era înconjurat de sârmă ghimpată
dumnezeul celor mai puțini dintre noi
un dumnezeu al nemiluiților m-a trecut cu vederea
ucid meduze
după ce ne lăsăm de ucis meduze și pielea atârnă pe oase poezia descompunerii întindem tot ceea ce a mai rămas din chemările noastre
mă scald
mă scald într-un fel de pricină unde toate lucrurile bune se strecoară afară din lanțurile lor de piele și traversează printre hohote de plâns
