romanul zuzu de anida lasto-câteva cuvinte

Scurtă reflexie asupritoare despre tinerețea care dă din mâini și tinerețea care înjură.

 

De ieri încolo, tinerețea a devenit greu de localizat, dar și mai greu de anticipat. Dacă este o victimă potențială a unei nebuloase, refractare la orice strigăt nou sau un capriciu neelucidat, al unei generații care, din nefericire, nu mai știe ce dorește cu adevărat: să fie observată sau să fie condusă într-o neutralitate consumatoare de energii. Oricum, nesiguranța ei, de a umbla cu personalitatea desculță printre cei încălțați, a devenit de vreo două generații încoace, o chestie de noroc chior. O generație care nu coagulează ca entitate deplin stătătoare într-o lume de permanente prefaceri, alege hazardul ca mijloc de locomoție prin viața asta. Și acest lucru nu înseamnă decât alegerea unui mecanism obscur de gestiona tinerețea printr-o prestație de cele mai multe ori individuală. Dar orice individualism este sortit pieirii la un moment dat. Viața are termenul ei de garanție, în cazul în care nu știați acest aspect. Rigoarea impersonală, atribuită tineretului de astăzi, este doar o răutate gratuită a celor trăiți deja printr-o pădure uscată. Un ocean de arbitrari, care și-au uitat dreptul de a pierde și de a câștiga chiar și o înfrângere. Cineva îmi spunea odată, că generația mea este una a slăbiciunilor aduse înainte. Și tocmai asumarea acestor slăbiciuni reprezintă forța noastră de a ne enunța într-o lume, care nu îți oferă nimic gratuit în afara oxigenului. Dacă vă identificați în mod legitim cu mici adunături de persoane, urmând principiul spiritului de gașcă, nu faceți nimic altceva decât să creșteți puterea unei minorități la un statut pe care nici nu îl merită, nici nu îl respectă. Deci nici individualism, nici găști. Atunci ce?  mă veți întreba. Ceva care să nu vă confiște dreptul de a fi distincți. Lăsați la o parte mentalitatea, cu care v-au îngrădit genetic părinții voștri. Creați o alta, mai calmă, mai concisă, cu nevoile voastre de a accede spre întruchipări concrete. Sub nicio formă nu deveniți proprii voștri dictatori. Îmbolnăviți-vă la propriu de bunătate și echilibru. Scoateți în afara legii nesiguranța asta cronică, care vă consumă felul de a fi și deveniți-vă suficienți nu auto-suficienți. Ultimul termen presupune deja prăbușirea din statutul de om, câștigat și așa extrem de greu. Și chiar dacă vă simțiți zei la vârsta asta, vă asigur eu că nu sunteți în totalitate. Nici eu nu am ajuns mai departe de propria mea coloană vertebrală. Dar voi, încercați să fiți voi! E fantastică imaginația celui care a plecat să stăpânească lumea dintr-un singur cuvânt.

Iar acum, să ne Zuzuim puțin!

De ce lumea a început dintr-un măr ca să se sfârșească de la început într-o femeie? Dimensiunea onorabilului, nu are preț. Precaritatea existențială nu îți întreține spiritul. Degeaba dai gust fanteziei tale, dacă ceea ce rămâne este doar o aiuritoare și nesemnificativă retorică a unui moment, care nu se va derula niciodată spre cursivitate. Zuzu este de fapt un țipăt înconjurat de țipete. Se vrea o redută îndreptată împotriva veșnicului dușman natural al omului: Omul. Când încerci să judeci tinerețea cu tinerețe, sfârșești ori printre a te risipi, ori într-o perorație provocatoare despre nimicul nimicului. Iubirea într-o minte și atitudine tânără este un vulcan de o ferocitate nemaiîntâlnită, chiar și atunci când victima din victimă se încăpățânează să trăiască din perspective diferite, o epistolă nevindecabilă. Deci, tema principală a romanului nu este numai dragostea, așa cum pare la prima vedere, ci viața trăită la granițele dintre nu vreau și nu știu. Cartea începe brusc într-un dialog dintre două personaje aparent rupte de realitatea cotidiană a dezastrului palpabil. Se urmează o cronologie care după un timp este disipată în tot felul de margini contextual explicative. Adevărul acestei cărți este tocmai neadevărul, pe care îl abordează într-un regim adolescentin matur. Cuvintele acestei cărți suferă de veșnicul tandem dintre masculin și feminin. Dar ambele genuri sunt direct exprimate dintr-un feminin plenipotent, care manipulează atenția până în cel mai acut detaliu al personalității individuale. Personajele cărții se scriu și se descriu din prisma unei singure minți titulare. Este un fel de descriere pătimașă a androginului. A unui androgin care uită candid ce înseamnă responsabilitatea, atunci când  o supraabundența a nerăbdării urlă în el să devină întreg. Deliberat, cartea este scrisă sub o ușoară tentă de timiditate, specifică unei anumite categorii de vârsta. Însă dacă aprofundezi, găsești valențele multiplului. Afli că inocența se poate transforma oricând într-un viscol. Nu există străzi secundare în acest volum. Doar directive ale unui trăit la marginea dintre derivă și naufragiu în simțire. Zuza este contextul care dă viață ambelor personaje. Contextul care cântărește perspectiva iubitei și a iubitului, paradoxal. Uneori se întreține într-o atmosferă de echivoc, titrată de un mister îmbrăcat în labirinturi constrictoare, alteori se prăbușește în explicații lămuritoare despre decizii și retorici suple. Dacă ignori dialogul și privești cartea din cu totul alte perspective, descoperi echidistanța absenței. O absență mandatată. O bună-cuviință minimalistă, transformă politețea aparentă într-o politețe permanentă. Detaliile nu se spun în gura mare, ci ambalate convenabil în căderi și decăderi bățoase, despre realul derizoriu. Și aici apare fragmentată, greu de descifrat, iubirea ca legătură a simțurilor. Cel mai bine este enunțată în scrisoarea de final, care, în esența ei, nominalizează iubirea la rang de punte între două singurătăți. Degringolada aparentă a detaliilor se desecretizează la sfârșit. Prin urmare romanul Zuzu este un strigăt, care ar vrea să înlăture, incisiv, obișnuitul dintr-un orizont, pe care tinerii de astăzi tind să îl privatizeze, într-un fel sau altul. Ce pot să urez autoarei decât la mai multe astfel de strigăte, care traversează prin real și imaginar cu ușurința celei care, de vie ce este și de suflet, și-a dăruit adevărul ei întregii lumi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*