să stai în propriul tău cuvânt

ca și un dumnezeu în sângele lui beat
nu înseamnă că exiști între viață și poezie
sau că ai venit să cultivi nebunul din tine cu sintagma nebuniei
ci presupune demersul dintre un fel de tu al tuturor și labirintul vinului
în care zilnic
spui tatăl nostru este mama noastră care s-a aplecat
să își potolească setea
cu o gură de lapte

și atunci te apucă o așa mare frică
încât îți vine să te încolăceşti
în capul femeii tale
renumită pentru faptul că
îmblânzește șerpi cu privirea
și să-ți dai seama cât din tine
ține minte și cât aplaudă
pentru că oricum
și orice ai face
fericirea nu este o fereastră deschisă spre un aer curat
ci un moment de pace
cu propriul tău nume care
și-a aruncat un trotuar
în obraz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*