și urcă-mă ca pe un bloc turn care abia își bâiguie etajele și oamenii

ce locuiesc în venirea mea

atinge-mă din sufletul tău de femeie care vinde totul în calea ei

chiar și picioarele de lăcustă ale celor care te-au iubit

în mai mult sau în mai puțin

pe jumătate sau pe sfert

de oră sau de culcare

pentru că eu știu cel mai bine că tu ești momentul așezat atunci când lucrurile

se inundă cu apa călduță a nașterii

dar nu naufragiază în credința ta

nu se scufundă în orbite

ca o herghelie de frică

pur și simplu se târăsc prin pieptul tău

aproape de sân unde

dintr-o mușcătură

își deschid calea laptelui