ca și cum ar exista un antidot împotriva mea

nu iubito

nu

nu trebuie să te îndopi cu medicamentele prescrise

de unul sau altul dornic să te vindece de mine

în cazul acesta medicina nu cunoaște niciun tratament

oamenii nu vor muri din cale afară

caii se vor preschimba în câini și vor lătra

tot felul de cântece bolnave

despre viața mea îmbrăcată într-o cămașă de forță care

nu și-a făcut niciodată

testamentul

iar tu vei fi obligată să porți hainele cele mai sumbre

lacrimile să îți curgă împreună cu sângele

ca un fel de viol închis între cele patru coperte

ale unui abecedar pentru

surdo-muți

așa că nu vei avea ce face

decât să îți smulgi toate furiile din inimă

și să le arunci gata închegate

în gura înfometată

a lumii

 

și când vei vedea loialitatea foamei

abia în acel moment o să înțelegi din câți oameni

este alcătuită trădarea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(DD)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*