ai nevoie de încă o gură de aer pe lângă cea trasă deja în piept

ca să duci până la capăt definiția cel puțin provizorie

a unei dureri atroce

 

așa vei putea să cântărești căpruiul dezlipit dintr-un iris albastru

să numeri toate moleculele de dioxid de carbon expirate

la sfârșitul înnegrit al mânecii

care a șters mirarea din mintea ta

și nu în ultimul rând să îți speli zâmbetul ăla superb cu săpun

înainte de gura mea care

nu se mai oprește să-ți iubească roșul din obraji

 

femeie am găsit înăuntrul tău o altă femeie

frumoasă ca o singurătate spălată și atârnată la uscat

de buza bărbatului ei

și în clipa aia mi-am dat seama că nu aș putea deveni în ruptul capului

o liniște comodă pentru iubita mea

ci mai degrabă un fel columb străin și incomod

pentru că descoperă întotdeauna ceea ce alții

cu mâinile la locul lor

au îmbrățișat deja

până au murit