Te întreb pe tine dumnezeu al câinilor vagabonzi de ce ai dăruit fiecărui stăpân o lesă și o Marie de supus? De ce ai obligat anotimpurile să se repete însoțite de aceleași obsesii? Se vede treaba că îți place. În gelozia ta nu mai încape nimeni nu-i așa?! Chestia faină este că manualul tău pentru bestii nu este chiar o reușită. Gelozia nu există printre cățele cum abundă printre femeile tale doamne. O cățea părăsită are zeci de pretendenți sub coadă, în timp ce producțiile tale în serie, gânditoarele și posesoarele de liber arbitru cu sâni, odată părăsite nu mai au în cap decât ,,v de la vendetta ,,! Iar tu, ca un un mare competent al tuturor cauzelor, dăruiești coastei mărul lui Adam. Mirarea ta nu se pronunță niciodată și se preface diplomatic că nu pricepe. Dar o parte subțire din vechiul tu răzbunător ai dăruit și doamnelor nu-i așa doamne? Acolo, un strop, din vechiul testament, când noi eram cei mai libertini câini iar ei cele mai bine proporționate experimente dintr-un univers ,mult mai stăpân în jocuri de strategie decât tine. Le-ai învățat cum să facă focul, iar ele dragele de ele îți dăruiesc o sumă de incendii încadrate în proporții catastrofale. Mirarea simplului de simplu a fost întotdeauna cea mai complicată mirare.