a venit noaptea să ne înghită într-un lung calvar
dar în respirația ta nu mai este loc
bucățile tale de pâine nu se mai transformă
în cuvinte
pur și simplu ești doar ziua care vine
să ne jeneze în pantofi
mersul
uite
au venit alaiurile de vipere să se lase îmblânzite
în ștreang au venit gâturile să se lase singure
în moarte au venit ceasurile
cu limbile scoase
toate au venit să nu mai fie
nici minute
nici secunde
nici altceva
uite
cântecul mamei a murit de foame
și tu în trup
și eu în trup
și cine mai știe cine
am venit să spălăm chipurile pisicilor
cu vin
cu pleacă
cuminți
frumoși
și supuși ca niște nopți de aprilie unde
vorbele nu se mai răsfață
se plimbă doar prin salivă
ca niște proprietari
de sclavi