un strop din mâinile ei

încercau să plouă la marginea lopeții
dar bătea atât de tare vântul
în cartea asta despre senin încât
am fost nevoit să dau dreptate păsării
să tac înaintea gardului de sârmă ghimpată
și să adâncesc groapa luciului
cu aceeași normalitate a vieții
cu aceeași normalitate a morții
ce răsfoiește paginile cărții
tot mai sus
pe movila asta de pământ care
s-a împuținat atât de mult
încât abia mai știe
să mă acopere

 

Fotografie realizată cu Huawei P9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*