visez că sunt închis în imaginația unui dromader

care cutreieră deșertul cu ochi agresivi și încrucișați în tot felul de enigme

dar eu știu clar că nu suntem numai doi amestecați în fuga aceasta

prin literatura secetoasă a peisajului derulat cu încetinitorul în mintea lui casantă

de victimă

știu sigur că este și iubita mea aruncată pe undeva prin peisaj

într-o statuie din lemn așteptându-mă să ardem împreună din carnea ei

toate frunzele uscate

ale zestrei

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*