lumina stinsă o să ne pătrundă cu nerăbdarea unui cioclu de a acoperi viitorul dintr-o lopată tânără

oricât aș vrea nu însemn toată lumea cu fierul roșu în spatele pleoapei sunt aceleași scări rulante care duc și aduc hrana aproape de obrazul câinelui mecanic în care ultimul copil a uitat cheia întoarsă până a ruginit ceva acolo în sufletul lui oricât aș vrea să deschid din urletul meu o poartă spre spitalul […]

depusă prin pereții sticlei de bere care mi-a bântuit o noapte întreagă mâinile aici sunt înfometat încruntat nemulțumit și holbat atunci  când prevestesc moartea închisă în batistă  

și gustul fiarei ți se plimba fără botniță prin gură mai ales atunci când zile de marți mărșăluiau prin inima străzii turmele lor de minute perfecte dar nu te-au deranjat nu te-au durut nu te-au locuit niciodată dramaticele cuvinte ale răului până la sfârșit ai așezat mâinile mamei în crucea din propoziții mărunte făcută de […]

de nemulțumiți că trebuie să-și împartă noaptea cu o altă pereche de ochi în care dumnezeu a venit doar să stingă lumina

nu mai are ferestre de care să îți sprijini bărbăția pâlpâie printre zecile de chibrituri ale copiilor rămăși în urma frigului să-și povestească lumina   orașul de păpuși nu mai stă în balamale ruginește în gândurile noastre cu tot cu sforile care cândva îi mișcau mâinile și picioarele într-un fel de vals cântat la radioul […]

și am adunat în dinți nerăbdarea mușcăturii care nu înțelegea cum ar putea să dispară din umărul tău roata de rezervă care ar fi trebuit să schimbe lumea de vie   cineva se sfârșea într-o cameră dar nu asta era important pentru că murea oricum din altă țară

s-a lăsat abandonat în acea cameră minusculă unde țărmurile pereților își aruncau vopseaua obosită într-un plâns alb de femeie dar marele trup al bărbatului umbla ca un animal prin bucata aia de sticlă ce strălucea în lumina becului economic atârnat din tavan mimând o dualitate în piciorul strâmb al mesei ce se recomanda peste tot […]

să extragă din trupurile noastre singurătatea cu un deget acuzator apoi să curgă pe obrazul sabiei toată rugina de care sunt în stare mințile greu de iubit

este doar un loc unde vin zilnic mă opresc și tac aici nu am nici uși nici ferestre prin care să îți spun de câte cuvinte are nevoie un bărbat că să îți închidă ochii într-un zâmbet pătimaș

și să îl plimbi pe deasupra palmelor mele ca și când ar exista cu adevărat încă un suflet în încăperea aceasta goală

de asta îți scriu astăzi pentru că ai încetat să exiști chiar aș merge până acolo unde ecranele televizoarelor ne batjocoresc ochii cu tot felul de reclame care promit crâncen cum ne vom îmbolnăvi și noi cândva de altcineva înghițit de un punct ce se recomandă tuturor balenă dar ce eternitate infantilă ne paște iubito […]

dincolo de realitatea aia care se joacă cu chibriturile spunându-și râzând că încă este virgină tu alegi pentru a mia oară trupul pentru că nu poți uita în liniștea rămasă după tine ce înseamnă să muști dintr-un măr care se învinovățește că a căzut fără să vrea în palma unei femei

tu îți aduci respirația să tacă din cealaltă parte a străzii unde tocmai s-a terminat o slujbă de înviere și absolut totul e incendiat în alb probabil este luni în jurul picioarelor patului care te-au ademenit să strălucești încolăcită în propriile coșmaruri dar tu ai înțeles foarte bine că orice treaptă urcată de tine se […]

să urce până la nebunie trepte să arunce cu figuri de stil prin ele dumnezeul meu ruginit pe care îl ronțăi în fiecare joi de o apucătură este doar o pantă alcătuită din psalmi și rugăciune care picură greșit din lama de ras singurătatea

să-mi ciugulească dinții ca pe niște semințe rămase în sala de cinema după ce noi am încetat să ne mai plimbăm limbile moarte printre scaune și decembrie

are propriul său nume

să se decojească din cei patru pereți ai unui trup peste care aș fi întrebat un acoperiș nu o lumânare pentru că lumânările ard dar nu se țin minte din ceilalți care își dau silința să plece din visul lor prin fereastră

și tot nu te cuprinde frica nu te încap sticlele băute cu o seară înainte de altcineva drag care locuiește mai josnic decât tine la etajul doi locul de unde vin toate cântecele frumoase ale copilăriei tale petrecută între cei patru pereți ai gurii obligată să nu se deschidă niciodată neîntrebată desigur că sunt unele […]

mârâi și din mârâitul meu nu înseamnă niciun câine domnule dragă doamnă nu știu ce sunt un loc un moment sau un bărbat în care poți să auzi strigătele celor înecați nu știu și nu știe nimeni cum ai putea să mă salvezi din statuia în care am adormit tot ceea ce s-a întâmplat până […]

cel mai fain este atunci când totul în tine se prelungește la nesfârșit și ai sentimentul că toți oamenii întorc capul statuilor să nu mai privească monstruozitatea care ar vrea să se cațere prin inimile lor deschise din punct de vedere cardinal în patru cred că este minunat să te pierzi atât de mult de […]

pentru că sexualitatea mea galopantă a spart becul de pe casa scării și toți peștii din apartamente au încetat să mai locuiască în mulțumirea lor sclipitoare din pricini spun ei relativ întunecate datorate unui john doe care a ales să își facă cruce din cioburile unei sticle de vodcă printre etajele lor încărcate de solzi […]

scrisă din măruntaiele unui strigăt către tine iubita mea frugală peste care au început toți bărbații să ningă lumea se prefăcea în ruină și tu învelită în gura ei ca o rană te aruncai prin apus și trăiai

cu un os între dinți în speranța că voi atinge toate rotațiile posibile și imposibile că voi învârti becul până împroașcă toată încăperea cu lumina aia albă de dumnezeu canin și nu o să-mi mai simt nici stomacul încărcat de fluturi care vor să eclozeze de fericire nici capul plin de proaste dezbrăcate care vor […]

în care tu ai îngropat o tăcere îngrozitoare

și să mă las aruncat dintr-o culoare în alta dintr-o limbă în alta până nu îmi mai aduc aminte nici măcar mâna care leagă șireturile unui bocanc rupt prefer să mă înec cu detalii să încalc trupul femeii cu regulile mele de bărbat în care se amestecă draperiile până mai știe nimeni dacă este durere […]

care mă îmbie să mor de sete

nu este chiar puțin lucrurile bine făcute au fost obișnuite cândva îngenuncheate râncede au fost deschise și mulți au profitat de ele sprijinindu-le de colțuri învinse dar ce viață ar putea duce un perete în care au ajuns chiar și împușcăturile să moară?

cu un fel de echilibru asumat plictisit legănat prin