pe care tu îl pieptăni în vis

de parcă este un om și nu o grămadă de clădiri

care întârzie în echilibru

știu

dacă s-ar putea ai stinge chiar și lumina zilei în urma mea

însă preferi

să îmi pot enumera rugămințile la fel de bine cum tu

îți deschei nasturii de la gât în jos

spre buzele mele unde freamătă sângele

ca o șampanie deschisă într-un an bisect

apoi orice strălucire e binevenită

să ne dezbine

mersul mai departe prin această capelă