din mijlocul pâinii au început să se audă ochii grâului
cerșind o gură de aer
și nici acum nu știu ce căutam acolo
plutind într-o nepăsare imensă
lângă coaja fructului
ceea ce știu este că în fiecare zi trebuie să mă ridic din pat
și să aprind lumina
pentru că nu este suficient doar să-mi răstignesc pleoapele
în sus și în jos
nu păcălesc pe nimeni cu privirea asta mare și întunecată
de bărbat cursiv ce sunt
așa că mă folosesc de toate mijloacele dăruite de un dumnezeu perfect mecanic
să devin un frumos obscen printre dărămături
mă rog
printre toate acele cuvinte aruncate pe podea
pentru că nu au reușit să mă trezească niciodată
din gura iubitei mele
dar stați liniștiți
grâul o să crească oricum
până îl ucide cineva
într-o pâine!