din mijlocul pâinii au început să se audă ochii grâului

cerșind o gură de aer

și nici acum nu știu ce căutam acolo

plutind într-o nepăsare imensă

lângă coaja fructului

 

ceea ce știu este că în fiecare zi trebuie să mă ridic din pat

și să aprind lumina

pentru că nu este suficient doar să-mi răstignesc pleoapele

în sus și în jos

nu păcălesc pe nimeni cu privirea asta mare și întunecată

de bărbat cursiv ce sunt

așa că mă folosesc de toate mijloacele dăruite de un dumnezeu perfect mecanic

să devin un frumos obscen printre dărămături

mă rog

printre toate acele cuvinte aruncate pe podea

pentru că nu au reușit să mă trezească niciodată

din gura iubitei mele

 

dar stați liniștiți

grâul o să crească oricum

până îl ucide cineva

într-o pâine!