De foarte multe ori plec cu literă mare în picioare. Ca și cum aș vrea să îndeplinesc o sumedenie de roluri cu ventuze și cântece. Probabil tocmai felul ăsta al meu de a fi atrage insectele. Vin în mine sau deasupra mea să își spele mușcăturile murdare. Măi și dacă m-aș alinia măcar la ideea de simplu. Sunt doar un bărbat care bea
fumează
scrie poeme
locuiește cu un oraș în el
într-un singur etaj
în care bat mai multe inimi
iubește o femeie
două
trei
patru cu aceleași nume și prenume
încălțate și descălțate
minione sau în culori
berze sau alte păsări migratoare
care vin în pielea mea să își spele
năravurile
gesturile
zborul
Tu îți dai seama ce bărbat plin de lucruri bune sunt eu? Din cântecele mele se despart continentele
în sâni
șolduri
fluiere
și superbe povești nupțiale care îmbracă patul
în dragoste de femeie
eheheeee dacă ai avea tupeul să mă demolezi
până descoperi ruinele vechiului meu nume
(dar cine are nesimțirea unui buldozer în ziua de astăzi?
astăzi totul este plin de praf în gândire)
de pildă: dacă arunci o rugăciune pe fereastră
o să moară la impactul cu solul
pentru că asta este o regulă care se aplică tuturor căzuților
de undeva
și gândește-te ce groaznic trebuie să fie
dacă este prin apropiere și curiozitatea ta
să îți sară în ochi toate cioburile alea
care poartă încă
amprenta glasului cuiva
gustul
mirosul
și cine știe
poate chiar un sânge care din cauza șocului
nici măcar nu a început să curgă
să se amestece cu pașii mergătorilor și antemergătorilor
până ar fi ajuns mocirlă
acum înțelegi de ce umblu eu încălțat în literele astea
cu număr mare?!
(DANIEL DĂIAN)