înflorește un arbore cu semnele clare ale nebuniei

înnodate adânc în pielea lui de lemn

și tot mai mult descopăr ce puțin devin

în palma ta care judecă de la început

păcatele fructului

 

doamna mea femeie ție nu îți îmbătrânesc niciodată venele gâtului

atunci când gesturile gurii tale se prefac

că iubesc?

genunchii tăi nu au obosit încă

să formeze același triunghi din aplecări și ridicări?!

dacă nu

spune-mi te rog

de ce da