să sufle în lumânările aprinse la pervaz
de mâinile unor copii obraznici
iar apoi să lovească din senin în zâmbetele lor
roase până la capăt de un secol
îndopat cu pastile care nu regretă nimic
din viitorul semeț al unui trecut
îngropat într-un ocean de degete
e un întuneric ca oricare altul
pe care îl privesc cum își târâie după el
toată vârsta unei culori lipsite de culoare
și nici nu mai am
nici nu mai pot
să fiu împărăția scârbei în capul tău
de cititoare fidelă
dar cu toate astea spune-mi iubito
cine mai e ca tine îmbrăcată
în doliul fierbinte al orgasmului
cine mai sfâșie bezna cu dinții
doar doar se sperie
și nu o să mai plece niciodată
din capul meu plin de vină
și frumusețe