să sufle în lumânările aprinse la pervaz

de mâinile unor copii obraznici

iar apoi să lovească din senin în zâmbetele lor

roase până la capăt de un secol

îndopat cu pastile care nu regretă nimic

din viitorul semeț al unui trecut

îngropat într-un ocean de degete

 

e un întuneric ca oricare altul

pe care îl privesc cum își târâie după el

toată vârsta unei culori lipsite de culoare

și nici nu mai am

nici nu mai pot

să fiu împărăția scârbei în capul tău

de cititoare fidelă

 

dar cu toate astea spune-mi iubito

cine mai e ca tine îmbrăcată

în doliul fierbinte al orgasmului

cine mai sfâșie bezna cu dinții

doar doar se sperie

și nu o să mai plece niciodată

din capul meu plin de vină

și frumusețe