E păcat ca un singur om să însemne atâta rău pentru atât de mulți oameni. Dar iată că latifundiarul a lovit din nou. Marele stăpân al creierelor, apa de ploaie, acidul sulfuric al diletantismului frustrat a venit să ucidă încă o dată pe cel ucis. Din categoria credincioșilor și din cea a necredincioșilor. Cu mic cu mare toți oamenii pot fi constrînși să gesticuleze falsitatea stăpânului ca pe un steag. Și el, marele imperiu sclavagist să defileze cu solemnitatea unei cruci, înaintea tuturor acestor subteme. Mă veți întreba cine este acest mare conducător de derapaje. Un mai puțin comunitar decât spun furiile atunci când se îmbată groaznic la marginea mesei. Și iată a lovit din nou în abilitatea mea de a mă vindeca. Alte prelungiri ale gesticulației sârguincioase au condus la alte atacuri zeloase din semi-umbra rațiunii sale. De azi prietenii mei buni au de ales. Eu sau el. Eu sau liberul arbitru. Eu sau aruncarea în afara detaliului literar al prietenilor mei. Eu când port pică pe cineva îl blochez din viața mea. El ordonă blocarea. Prin urmare nu ne asemănăm noi splendid? Cine e cel mai paranoic aici? Probabil cifra 2! Așa că marele splendid, marele zelos, marele alb( desigur nu specia marină) a ordonat alegerea. Oh bietul liber arbitru. Acest sclav al ritualurilor fără graniță.