Mi-e greu și mi-e somn. Așa se raportează masculinul înaintea fantasmagoricului feminin. Ca o luptă continuă între nu și nu știu. Dar ăsta este doar un aspect al ilarei lupte dintre cele trei posibile cauze ale eșecului. Fractura nevindecabilă a unui sejur prin dorințele femeii conduce de fiecare dată la un naufragiu considerabil din partea bărbatului. De ce? Din neputința de a se înțelege părțile între ele. Femininul contestă ceea ce masculinul își atribuie și invers. Dublul utopic emancipat al femeii, care se desconsideră voit înaintea tuturor lucrurilor, dar erijându-se drept singura ființă capabilă să conducă acele lucruri. Și a treia posibilă cauză este generată de darurile divine. Dumnezeul care a luat de unde  nu trebuie ceea ce a dat unde trebuie. Pentru o femeie încorsetată în ideologii inadecvat inoculate, timpul este cel mai mare dușman al ei. Desigur nu realizează că adevărata boală pleacă din înțelepciune. Nu știe că nu există diagnostic pentru a trata victima de profesie din ea. Compătimirea nu este un atribut al lupului dar nici un superlativ care i-ar putea înconjura blana de glorie. Prin urmare chiar și absurdul se reduce la absurd. Dă din coadă și trece!