Paradoxul ieșirii din insomnia cronică. Cu asta mă confrunt de câțiva ani încoace. Am descoperit că liniștea este de fapt cea mai mare singurătate. Zi de zi sunt nevoit să-mi vizitez insuficiența și să admit că sunt un deserviciu adus viului. Un omagiu al lipsei de identitate. Un calvar. Apoi a venit o pădure tânără să acopere toate viciile mele. Să mă iubească așa. Cu o sete profundă. Eu așa cred că este iubirea. Ca un ocean de arbori care dorește cu orice preț să crească din tine înălțimea unui 2.