da iubito

ochiul tău pătează aerul
atunci când apleacă din el
tot căpruiul de care este
în stare o privire
căreia i s-a răpit întunericul
de pe pleoape
din cauza asta aici
te îmbrățișez într-un poem
atât de lung încât
la sfârșitul lui
nici nu îți mai aduci aminte
câți ani au trecut din numele meu
ce te acoperea în fiecare seară
cu gustul ăla pătimaș de bărbat
încolțit într-un colț
al respirației care nu a bătut niciodată la ușă
să intre sau sa iasă
din căpruiul meu care
aștepta timid
să te recunoască