În trupurile noastre locuiesc moravurile răului. De când marea eliberare a câinilor turbați din lanțuri, lumea cățeilor tandri și a celor blânzi și a celor manipulați și a celor supuși pe viață, au decis să își surprindă stăpânii și să manifeste împotriva acestui abominabil dictat. Au așteptat să adoarmă forurile superioare, deținătoare de frânghii, lanțuri,lese,botnițe și urlete, au deschis cu lăbuțele intrările și ieșirile apartamentelor, caselor și abatoarelor, ieșind în stradă să își protejeze drepturile liberului mârâit. Și pentru întâia oară de la domesticirea celui mai bun prieten al omului, universul biped a rămas singur, neprotejat și neconsolat. Dar ei știau cel mai bine care le este autonomia deciziei. Pentru răspunderea asumată a propriilor gânduri și scoaterea în afara legii a mersului teleghidat la pas, au ieșit să latre și să își fluture cozile cu patimă. Trebuia să zdrobească libertatea cu libertate. Să mutileze alegerea cu alte alegeri și mai colorate. Dar absolut nimeni nu știa, nici măcar ei, faptul că un câine nu vede în culori, nici când doarme nici când latră. Așa că iată-i aruncându-și iureșul miilor de picioare pe străzile obsedate să se păstreze friguroase. Manifestând împotriva bolii necruțătoare, care, în opinia lor ar trebui ucisă, nu eliberată. Dar foarte curând spontanul acțiunii lor s-a trezit față în față cu posibilitatea greșelii. Pentru că marșul lor de liber cugetători a fost umplut de oameni uimitor de solidari cu drepturile câinilor. Oameni care le-au ciulit urechile cu adevăruri nespuse. Oameni care le-au cerut să se împotrivească tuturor formelor răului. Oameni care le-au potolit foamea de noapte cu zile întregi de alternative. Și odată ajunși la gardurile puterii, poporul de câini a început să latre, să mârâie, să ceară, să tremure de frig. Apoi s-a făcut astăzi și nu era nimeni să le întindă o bucată de pâine, nimeni să le deschidă ușa, nimeni să îi protejeze de frig.