Doamnă, domnișoară, domnule, nu-i așa că existatul nu este chiar pentru oricine? Adică îmi este foarte greu să nu mă întreb ce mai există dincolo de conjuncturi. Dincolo de pielea de mușama care îmbracă falsul în fals. De ce ne disciplinăm subteranele într-un lung discurs despre șobolani?! Pentru că avem înnăscută ostentația și marșul forțat […]
Ehehe și au venit apucatele să deschidă război în oasele mele de câine puțin. Dar cine sunt eu să judec ceea ce se întâmplă. Rolul meu este să ascult un singur glas. Cu toate astea nimeni nu știe cine sunt atunci când visez. Eeeeeei bine când visez mă dau bătut înaintea lumii de dincolo. Devin […]
Scurtă reflexie asupritoare despre tinerețea care dă din mâini și tinerețea care înjură. De ieri încolo, tinerețea a devenit greu de localizat, dar și mai greu de anticipat. Dacă este o victimă potențială a unei nebuloase, refractare la orice strigăt nou sau un capriciu neelucidat, al unei generații care, din nefericire, nu mai știe […]
Ieri s-a întâmplat I. Oroarea literei subliminale. Decredibilizarea supraabundentă a unui nume de câine mi se pare o iresponsabilitate intrată în deriva perplecsului. Azi mâine din oameni o să ningă Alzheimer-ul cu patosul străveziu al uitării de sine. Campaniile răutății, aceste cruciade în numele încrucișării cu alte statistici zvasticate, nu reprezintă decât un penaj pestriț […]
Sunt atât de viu doamnă, domnule, încât simt efectiv cum mărșăluiesc prin mine viermii. Trupul meu începe de acolo de unde se termină trupul. Sângele meu este poliglot doamnă, domnule. Curge în zeci de limbi străine atunci când este vărsat. Mâinile mele stăpânesc nordul și sudul cardinal deopotrivă. Dar nu sunt decât un câine cu […]
Și în condensul format desenăm cu degetul o imensă pată albă. Probabil este nevoia de ne consuma realitatea. Adevărul este doar o consumabilă dintr-un puzzle imens pe care noi toți îl numim univers. Din nevoie s-a născut constanta. Și credeți-mă este greu să fii trup într-un suflet atât de puțin.
Mi-e greu și mi-e somn. Așa se raportează masculinul înaintea fantasmagoricului feminin. Ca o luptă continuă între nu și nu știu. Dar ăsta este doar un aspect al ilarei lupte dintre cele trei posibile cauze ale eșecului. Fractura nevindecabilă a unui sejur prin dorințele femeii conduce de fiecare dată la un naufragiu considerabil din partea […]
Marele paradox al crimei este retrocedarea forțată către un pământ care abia te suportă. Dar ce se întâmplă atunci când cineva îți înjunghie sufletul? Ce rămâne și ce trece? Căile greșite reprezintă materia primă a diavolului. În fond suntem prea bărbați să ne înțelegem laturile feminine. Mai bine le ucidem. E mai comod să nu […]
Dar cine este suficient de idiot să se repete la nesfârșit? Sunt un câine de rasă totuși, chiar dacă doar un personaj rătăcit într-un nume de animal. Cred că ar trebui schimbat. Este o denumire atribuită sclavilor. Sau eu ar trebui să mă reconfigurez. Să nu mai latru ca un cretin la poartă nouă, ci […]
Orice frig are urletul haitei închis în el. Ca un laitmotiv. Ca o viitoare crimă. Și oricât încerci să fredonezi un ritm capabil să te încălzească nu reușești decât un gutural gest de tânguire. Și orice prădător se tolănește și așteaptă. Până nu îți mai răspunzi. Până așezi capul într-o pernă moale lângă sobă și […]
Am descoperit de prea puțină vreme că marionetele suntem noi cei care treaptă după treaptă coborâm toate urcările noastre într-o cutie de chibrituri insalubră. Și odată ajunși aici, ne putem pe un trăit din toate puterile. Ca și cum în fiecare zi ar fi ultima zi. Ca și cum nu putem muri mai mult de […]
Activi propovăduituri și imami ai binelui colectiv. Haite de ascultători și haite de cozi se învârt prin impostura unor fraze care nu au nicio legătură cu identitatea unui adevăr. Totul se rezumă la distanța pe care fiecare o poate concepe vis a vis de celălalt aproape. Diferența dintre un lup și un câine este că […]
Paradoxul ieșirii din insomnia cronică. Cu asta mă confrunt de câțiva ani încoace. Am descoperit că liniștea este de fapt cea mai mare singurătate. Zi de zi sunt nevoit să-mi vizitez insuficiența și să admit că sunt un deserviciu adus viului. Un omagiu al lipsei de identitate. Un calvar. Apoi a venit o pădure tânără […]
De aici pleacă și vine sensul singurului lup care alcătuiește haita. Restul rădăcinilor așteaptă șansa de a simți pământul însemnând. Atunci când este călcat în cele patru picioare supuse. Un sinucigaș este propriul său erou. Întotdeauna moartea are bune intenții cu el. Un astfel de om nu are cearcăne de la bunăstare. Nici frig. Dar […]
Nu cred în samariteanul perfect. Primul care a deschis calea a avut ,,rugămintea,, să-l urmăm. Și am urmat generație după generație rugămintea asta. Echilibrul este doar cuvântul care susține onestitatea trupurilor prin univers. Eu nu sunt nici echilibrul nici sintagma. Dar pot deveni oricând un alt om.
Înainte să se strecoare prin aura de resemnare, un trup are nevoie mai întâi să își simtă propria verticalitate. Da, eu scriu și descriu femeia. Idealul feminin care încearcă să nu existe sub niciun chip. Temeiul de a corespunde analogic cu propriul trup exprimat. Te personalizez din nevoia de a înțelege. Pentru că sunt un […]
Ceea ce mă amuză cel mai tare este că zilnic suntem proprii noștri dușmani. Dar în fiecare 1 decembrie jucăm rolul sincerilor. Apoi ne reluăm
