lasă-te poeziei

ca și un câine care se abandonează în voia lanțului doar așa pentru a bucura chipul stăpânului său tu îți vei bucura omul dintre ramurile copacului îl vei zbura sau îl vei adormi totuna pentru că din tine încep ecourile să bată în retragere din carnea ta își confecționează cei fără lume îmbrăcămintea din pașii […]

urletul furtunos al lemnului

întotdeauna contrafăcut în mobila care împodobea încăperea unde eu decapitam minutele de care alții aveau atâta nevoie era un neînfricat destul un lan de teamă abandonat între respirațiile și zâmbetele mele ca niște mustrări de conștiință ținute în lanțuri la căpătâiul degetului mic de la piciorul mesei care dădea semne că oricând putea să învie […]