Dar cine este suficient de idiot să se repete la nesfârșit? Sunt un câine de rasă totuși, chiar dacă doar un personaj rătăcit într-un nume de animal. Cred că ar trebui schimbat. Este o denumire atribuită sclavilor. Sau eu ar trebui să mă reconfigurez. Să nu mai latru ca un cretin la poartă nouă, ci […]
așa că dacă cineva începe din tine un trup roagă-l mai întâi să îl coboare atât de adânc până nu se mai deosebește adâncimea de el și apoi dacă sub nicio formă nu se rănește cu luciditatea ta de trup lasă-l să se instaureze în tine ca un da îngrozitor
cutremurând sintagma s-ar confesa canalia dar nu poate ca noi toți să își deslușească genunchii de aripi așa că preferă să deschidă fereastra și să se învinuiască de singurătate înaintea golului care urmează să îl țină în brațe
lumina asta enormă care se aruncă să mă ucidă pentru că orice aruncare este o cădere de fapt un chip o domnișoară un greu un minut de sinceritate care împroșcă pe toată lumea în obraz
Orice frig are urletul haitei închis în el. Ca un laitmotiv. Ca o viitoare crimă. Și oricât încerci să fredonezi un ritm capabil să te încălzească nu reușești decât un gutural gest de tânguire. Și orice prădător se tolănește și așteaptă. Până nu îți mai răspunzi. Până așezi capul într-o pernă moale lângă sobă și […]
dintre direct și indirect mi-a ajuns în inimă ca un bumerang al bunelor moravuri și să vezi minune a început să bată mai sârguincios în spatele lacrimilor până am simțit coastele zdrobindu-se în largul pieptului și am văzut-o evadând
care nu știe dacă trebuie sau nu trebuie să se deschidă într-un cer senin vodca îmi cutreieră gâtul cu furia tuturor gradelor ei și e o pace în lume atât de groasă încât o poți atinge cu degetul tău cel mai vorbăreț și tot nu vei putea vedea apusul din spatele nins al animalului care […]
mi-a acoperit mințile cu miile ei de secunde
ca și un câine care se abandonează în voia lanțului doar așa pentru a bucura chipul stăpânului său tu îți vei bucura omul dintre ramurile copacului îl vei zbura sau îl vei adormi totuna pentru că din tine încep ecourile să bată în retragere din carnea ta își confecționează cei fără lume îmbrăcămintea din pașii […]
să îmi destram conștiința și să o înlocuiesc cu mecanismele bolnave ale unui închipuit mecanic unde sentimentele se adună sub forma unor demonstrații să protesteze împotriva transformării lor în plastic dar numai așa se poate supraviețui în timpul molimei numai așa din trupul tău nu mai câștigă nimeni un nimic romantic pe care să […]
Am descoperit de prea puțină vreme că marionetele suntem noi cei care treaptă după treaptă coborâm toate urcările noastre într-o cutie de chibrituri insalubră. Și odată ajunși aici, ne putem pe un trăit din toate puterile. Ca și cum în fiecare zi ar fi ultima zi. Ca și cum nu putem muri mai mult de […]
în care mi-am îngropat zilele a înflorit
te întreabă de ce nu vrei să îl calci tu să nu-i răspunzi pentru că este doar o mână criminală chestia aia din mijlocul drumului care se odihnește după moartea cuiva în chipul unui lucru sfânt și la fel ca toate cauzele pe care ești nevoit să le înțelegi gândește-te mai întâi cum ar fi […]
și altcineva trage sforile de urechi ca pe un reproș la adresa propriului tău corp dispărut realizezi că lumea poate oricând să îți încapă în mănuși plină de bale și atunci mai mult ca sigur din creierul tău vor fugi mulți în drumul lor drept ca o lumânare aprinsă prin deșertul elocvent al oamenilor încălțați […]
Activi propovăduituri și imami ai binelui colectiv. Haite de ascultători și haite de cozi se învârt prin impostura unor fraze care nu au nicio legătură cu identitatea unui adevăr. Totul se rezumă la distanța pe care fiecare o poate concepe vis a vis de celălalt aproape. Diferența dintre un lup și un câine este că […]
și să ne înjure cu frigul lui alb până ne simțim amândoi buzele pline de cuvinte care tac infernal și ning
Eu sunt un om care judecă cel mai bine atunci când nu judecă.
și apoi să se transforme în statuile care împânzesc parcul de chipuri sincer nu știu dacă ai putea supraviețui în mine pentru că atunci când nu sunt noapte vin păsări ciudate să îmi hăituiască visele cu aripile lor bolnave iar atunci când mă prefac în zi nu mai știu de unde să-mi apuc trupul meu […]
Paradoxul ieșirii din insomnia cronică. Cu asta mă confrunt de câțiva ani încoace. Am descoperit că liniștea este de fapt cea mai mare singurătate. Zi de zi sunt nevoit să-mi vizitez insuficiența și să admit că sunt un deserviciu adus viului. Un omagiu al lipsei de identitate. Un calvar. Apoi a venit o pădure tânără […]
întotdeauna contrafăcut în mobila care împodobea încăperea unde eu decapitam minutele de care alții aveau atâta nevoie era un neînfricat destul un lan de teamă abandonat între respirațiile și zâmbetele mele ca niște mustrări de conștiință ținute în lanțuri la căpătâiul degetului mic de la piciorul mesei care dădea semne că oricând putea să învie […]
către adânci bătrâneți și din tot potopul acestor luni curgătoare eu nu mai împlinesc niciun cuvânt dar din trupul ei nu mă sperie nimeni pentru că sunt doar cel care acoperă inima cu umbră biciuitorul de suflete și linia care desparte o stradă de mâna stângă întinsă să surprindă orice rugăminte aruncată în gol de […]
De aici pleacă și vine sensul singurului lup care alcătuiește haita. Restul rădăcinilor așteaptă șansa de a simți pământul însemnând. Atunci când este călcat în cele patru picioare supuse. Un sinucigaș este propriul său erou. Întotdeauna moartea are bune intenții cu el. Un astfel de om nu are cearcăne de la bunăstare. Nici frig. Dar […]
lumina stinsă o să ne pătrundă cu nerăbdarea unui cioclu de a acoperi viitorul dintr-o lopată tânără
până se transformă într-un măr pe care îl port închis în gât în fiecare zi
Nu cred în samariteanul perfect. Primul care a deschis calea a avut ,,rugămintea,, să-l urmăm. Și am urmat generație după generație rugămintea asta. Echilibrul este doar cuvântul care susține onestitatea trupurilor prin univers. Eu nu sunt nici echilibrul nici sintagma. Dar pot deveni oricând un alt om.
oricât aș vrea nu însemn toată lumea cu fierul roșu în spatele pleoapei sunt aceleași scări rulante care duc și aduc hrana aproape de obrazul câinelui mecanic în care ultimul copil a uitat cheia întoarsă până a ruginit ceva acolo în sufletul lui oricât aș vrea să deschid din urletul meu o poartă spre spitalul […]
încât îmi aud oasele pocnind de fericire prin toate crâșmele unde mă condamnă unii și alții să mor din când în când sunt un tânăr cu frâiele în mână care aleargă pe străzi vântul doar așa să îl prindă în pumni și să îl zdrobească ca pe un gândac în care o altă fericire își […]
Înainte să se strecoare prin aura de resemnare, un trup are nevoie mai întâi să își simtă propria verticalitate. Da, eu scriu și descriu femeia. Idealul feminin care încearcă să nu existe sub niciun chip. Temeiul de a corespunde analogic cu propriul trup exprimat. Te personalizez din nevoia de a înțelege. Pentru că sunt un […]
alături de o chelneriță bătrână care nu își mai alăptează de mult dumnezeii nici măcar paharele sparte ale ultimilor clienți mă îndeamnă să cred că încep să fiu timpul pierdut al cuiva în fiecare zi alerg să prind palme să le ghicesc viitorul pentru o sticlă de vodcă ieftină care să îmi țină loc de […]
depusă prin pereții sticlei de bere care mi-a bântuit o noapte întreagă mâinile aici sunt înfometat încruntat nemulțumit și holbat atunci când prevestesc moartea închisă în batistă
