tăcerea prin care urci treptele
are propriul său nume
ce devreme încep iubirile
să se decojească din cei patru pereți ai unui trup peste care aș fi întrebat un acoperiș nu o lumânare pentru că lumânările ard dar nu se țin minte din ceilalți care își dau silința să plece din visul lor prin fereastră
ce noapte mă cheamă în orașul acesta
pe care tu îl pieptăni în vis de parcă este un om și nu o grămadă de clădiri care întârzie în echilibru știu dacă s-ar putea ai stinge chiar și lumina zilei în urma mea însă preferi să îmi pot enumera rugămințile la fel de bine cum tu îți deschei nasturii de la gât în […]
desigur că sunt unele zile mai lacome decât altele
și tot nu te cuprinde frica nu te încap sticlele băute cu o seară înainte de altcineva drag care locuiește mai josnic decât tine la etajul doi locul de unde vin toate cântecele frumoase ale copilăriei tale petrecută între cei patru pereți ai gurii obligată să nu se deschidă niciodată neîntrebată desigur că sunt unele […]
ca un fel de animal din preistoria greu încercată a celor dispăruți
mârâi și din mârâitul meu nu înseamnă niciun câine domnule dragă doamnă nu știu ce sunt un loc un moment sau un bărbat în care poți să auzi strigătele celor înecați nu știu și nu știe nimeni cum ai putea să mă salvezi din statuia în care am adormit tot ceea ce s-a întâmplat până […]
și ce dacă prin cerul gurii se învârte bezna morții
eu sunt un bărbat bine ancorat într-un cui de lemn bătut până i se vede sângele cum urlă femeile în durerile facerii și ce dacă încap pe mâna oricărei romanțe de mâna a doua blondă să fie de băut și rece
o încăpere cu gloanțe m-a înghițit
și în burta ei am reușit să număr toate împușcăturile care puteau atât de bine să treacă prin numărătoarea lor inversă ferestrele de unde curat se făceau lacrimile să curgă
oh ce înțelepciune au chiotele
cel mai fain este atunci când totul în tine se prelungește la nesfârșit și ai sentimentul că toți oamenii întorc capul statuilor să nu mai privească monstruozitatea care ar vrea să se cațere prin inimile lor deschise din punct de vedere cardinal în patru cred că este minunat să te pierzi atât de mult de […]
și acum să deraiem obscur de la subiect
pentru că sexualitatea mea galopantă a spart becul de pe casa scării și toți peștii din apartamente au încetat să mai locuiască în mulțumirea lor sclipitoare din pricini spun ei relativ întunecate datorate unui john doe care a ales să își facă cruce din cioburile unei sticle de vodcă printre etajele lor încărcate de solzi […]
trebuie să îți mărturisesc o poezie de dragoste
scrisă din măruntaiele unui strigăt către tine iubita mea frugală peste care au început toți bărbații să ningă lumea se prefăcea în ruină și tu învelită în gura ei ca o rană te aruncai prin apus și trăiai
băi și să vezi cum urcam eu printre propoziții
cu un os între dinți în speranța că voi atinge toate rotațiile posibile și imposibile că voi învârti becul până împroașcă toată încăperea cu lumina aia albă de dumnezeu canin și nu o să-mi mai simt nici stomacul încărcat de fluturi care vor să eclozeze de fericire nici capul plin de proaste dezbrăcate care vor […]
sunt doar un om
în care tu ai îngropat o tăcere îngrozitoare
am ales să-mi stăpânesc gratiile
și să mă las aruncat dintr-o culoare în alta dintr-o limbă în alta până nu îmi mai aduc aminte nici măcar mâna care leagă șireturile unui bocanc rupt prefer să mă înec cu detalii să încalc trupul femeii cu regulile mele de bărbat în care se amestecă draperiile până mai știe nimeni dacă este durere […]
în doliul meu nu vine nimeni
să își spele mâinile de atâta întuneric îngropat pe sub unghii oamenii sunt înfometați după înmormântări așa că își spun tatăl nostru își freacă credința de pânza care le acoperă pieptul și se grăbesc să prindă cel puțin felul doi și o coajă de pâine
tablou pictat în ulei: femeie însuflețită
uneori din trupurile noastre adevărate poți să construiești pașii unui copil care își iartă moartea înainte de a spune mamă
o virgulă în plus urlau jurații
un glonț pe care îl dai cu fruntea de perete până își devine împușcătură nu este un metal obișnuit cu poruncile ci un lucru pe care îl rogi să îți intre în tâmplă ca o reîntoarcere acasă
prea puțin dumnezeul acesta
care mă îmbie să mor de sete
sa dai cu strigătul de toți pereții
nu este chiar puțin lucrurile bine făcute au fost obișnuite cândva îngenuncheate râncede au fost deschise și mulți au profitat de ele sprijinindu-le de colțuri învinse dar ce viață ar putea duce un perete în care au ajuns chiar și împușcăturile să moară?
de fapt toată vorbăria asta
despre blocuri turn și tocuri mă epuiza eu sunt o fire deschisă incendiilor dramelor înfiorătoare petrecute în subsolurile naufragiate prin vremea asta mizerabilă unde singurele conștiințe sunt șobolanii veniți să asculte cum toate nemulțumirile mele se apropie liniștite de podea și mor
nu știu care este locul ideal să te ascunzi
un oraș sau o inimă în ambele supraviețuiește cineva prin urmare totul s-ar supraaglomera cu încă unul în plus ceea ce pot însă este să împart frigul și sticla de vin cu tine până nu ne mai amintim nici măcar coridorul becul reîncarnat de la capăt și mâinile noastre acoperite cu o cârpă umedă așezate […]
și ce dacă este vineri în orașul acesta
noi ne vom amesteca oricum trupurile până devin o definiție a tristeții care ar vrea să își roadă cumva cuvintele de sub unghii 70 de minute vom lasă să dospească credința în noi iubito apoi ne încredințăm de vii focului căldura se ne pătrundă să își ascundă în noi mustrările de conștiință chiar nu contează […]
un zâmbet nu te atacă niciodată
chiar dacă îți încape subtil pe sub piele un zâmbet este un tablou în ramă pentru cei care văd culorile cu vârfurile degetelor dacă tragi draperiile doar ca să acoperi umbra unei pisici moarte ochii ei tot vor străluci o vreme în acest întuneric artificial te vor privi cu un fel de rânjet atârnat pe […]
tablou pictat în ulei: se pare că inima ta îmi dă târcoale
în seara asta lipsită de vlagă și nici nu știu ce aș putea să îmi spun mai departe un cuvânt sau o floare căzută dintr-o femeie
e noaptea prin care mă cațăr
cu un fel de echilibru asumat plictisit legănat prin
tablou pictat în ulei: bărbat așezat
tu alungai spiritele rele de sub unghiile mele hrăneai pisica cu ochii deschiși până la ultimele cuvinte unde eram și noi ceilalți locatari ai sticlei
să ne îndurăm de restul viului
și din tandrețea noastră legendară să tricotăm
unii mor mult mai puțin
alții ajung să locuiască în blana câinilor în speranța